miercuri, ianuarie 21, 2009

Ortodoxismul

Majoritatea ortodoxistilor, sunt de parere ca oamenii sceptici vorbesc ca si cum ar fi treaba lor sa demonstreze ca dogmele sunt false, decat ca dogmaticii sa demonstreze ca sunt adevarate. Dar daca am spune ca o idee care nu poate fi dovedita impotriva acestei religii, ortodoxistii sunt de parerea ca presumtiile ar fi intolerabile venind din partea unui simplu om. Nu mi se pare corect. Ce nu mi se mai pare corect este ca suntem indoctrinati de mici cu aceasta religie si ca ii vom indoctina si pe copiii nostri la randul nostru, in loc incercam sa le raspundem la intrebari. Sau sa ii lasam sa isi faca propriile alegeri, bineinteles la varsta cand sunt destul de maturi sa le faca. Eu nu sunt de parere, ca am ales sa fiu un ateu puternic convins, mai mult as face parte din categoria "ateu de facto" (adica nu pot sti sigur, dar sunt de parere ca ipoteza numita Dumnezeu, nu este probabila si imi voi trai viata cu presupunea ca nu exista).



Am citit pe internet, ca exista o noua zeitate, printre multe altele care apar zilnic. Acest zeu este numit The Flying Spaghetti Monster (in traducere, Monstrul Zburator din Spagheti), care, multi oameni spun, ca au fost atinsi de acest zeu si le-au disparut toate durerile. Si am fost si mai bucuros sa vad ca a fost publicata o carte, cu succes foarte mare, numita "Gospel of the Flying Spaghetti Monster" (*Predica Monstrului Zburator din Spagheti). Nu am citit-o, dar cine ar avea nevoie sa citeasca o carte care STII ca nu este adevarata. Inca un lucru interesant, este ca lumea priveste cu mult cinism noua Biserica Reformata a Monstrului Zburator de Spagheti si dar are destui de multi credinciosi...

2 comentarii:

  1. E greu cu religia... As umple sute de pagini cu parerea mea despre acest fenomen. Ca si tine, presupun ca nu exista Dumnezeu. De ce? Pai.. Simplu! Cand intreb un credincios cum explica dovezile clare ce demonstreaza ca pamantul s-a format acum mai bine de 4 miliarde de ani, cum explica fosilele dinozaurilor si multe altele, in nici un caz nu accept drept raspuns faptul ca "Dumnezeu a pus toate astea acolo,ca sa ne testeze credinta" :| Lumea e... ciudata... oarba... Uita-te cat de bine a prins o nulitate precum scientologia!

    RăspundețiȘtergere
  2. am incercat sa intru si pe celalalt blog al tau, pe care il banuiesc mai personal, da' mi-a cerut invitatie... cum am vazut ca m-ai inclus la prieteni pe vernisaje (multumiri si plecaciuni), ma gandeam ca poate imi trimiti si o invitatie pt blog.

    RăspundețiȘtergere